Skip to main content

Cum au ajuns atât de populare borcanele Mason?

Poate că ați observat sau poate că nu, dar borcanele Mason se găsesc peste tot! De la cafenele care servesc limonadă, cocktail-uri sau fresh-uri, la organizatorii de nunți, aceste borcane par a fi întrebuințate absolut în orice domeniu, pentru a conferi un aer vintage și original.

Chiar dacă nu ați observat când băuturile pe care le consumați au început să fie servite în aceste borcane (la care de obicei se adaugă paie foarte mari), cert este că mai nou aproape fiecare restaurant le are în dotare de aproximativ doi ani încoace. Poate că nu ar fi nimic ieșit din comun dacă întrebuințarea lor s-ar limita aici, însă atunci când vedem că le găsim și în supermarketuri, pe post de lămpi, în magazinele de cadouri, cele pentru locuințe și, așa cum am mai spus, la nunți; ei bine, atunci începem să ne ridicăm un semn de întrebare.

De unde au apărut aceste borcane Mason? Adevărul este că erau printre noi de mai bine de un secol, însă nimeni nu a părut să le acorde prea mare importanță. Însuși deținătorul companiei care le produce, Jarden Home Brands, a declarat că este uimit la cât de mult iubesc oamenii aceste borcane. El atribuie creșterea lor în popularitate faptului că din ce în ce mai multe persoane se concentrează asupra modernizării propriei locuințe, iar gama largă de posibilități pe care o pun la dispoziție acestea, la care se adaugă și prețul lor scăzut, îi determină să își pună puțin creativitatea în joc.

borcane masonO altă posibilă explicație ar putea fi creșterea în popularitate a site-ului Pinterest care pare a fi fondat pe borcane Mason. Desigur, cele mai entuziasmate de acestea sunt femeile, care petrec mai mult timp navigând pe Pinterest, site ce promovează cultura D.I.Y. (Do It Yourself). Așadar, spiritul creativ și nevoia de a surprinde prin originalitate le determină pe doamne și domnișoare să aibă cel puțin un element de decor de tipul borcanului Mason.

Dar totuși, de ce tocmai aceste borcane? Sunt greoaie, ușor de spart și nu au un aspect prea plăcut. Ei bine, nimeni nu are un răspuns la această întrebare. Putem doar să ghicim că prețul extrem de scăzut, alături de aspectul vintage pe care îl oferă sunt principalii factori care au determinat folosirea borcanelor Mason absolut peste tot.

tunsoare 2016

Tunsorile anului 2016

Deşi nu-ţi dă prea multe opţiuni şi nu pare a fi interesant, anul acesta se poartă părul scurt. Totuşi, nu se poate spune că dacă ai părul scurt nu poţi avea un look deosebit. Pentru fiecare eveniment din viaţa ta, poţi alege o pieptănătură deosebită, jucându-te cu mâna prin păr. Totul tine de joacă. Aranjează-l în cât mai multe feluri, cu cărare pe o parte, cu cărare pe mijloc, ciufulit cu spumă de păr sau dat peste cap, trecându-ţi mâna cu gel prin el.

tunsori 2016 Depinde de starea ta de spirit, de imaginaţia pe care o ai şi de evenimentul la care urmează să mergi. Priveşte-te în oglidă şi urmează forma feţei. În funcţie de aceasta, încearcă să dai cât mai multe forme şi stiluri părului tău.
Dacă nu ai chef să te uiţi în oglindă, fă-ţi un stil din a-l aranja ciufulit, uşor neglijent, astfel încât să-ţi dea un aer romantic, senzual şi de ce nu extravagant.

Dacă nu vrei să renunţi la părul tău lung numai de dragul de a fi in trend, atunci ai o multitudine de optiuni putând crea o diversitate de coafuri care să fie în trand. Se poate aranja de la stilul dificil, până la cea mai simplă coafură. Una dintre aceste coafuri putând fi făcută dintr-o şuviţă de păr împretită, dispusă ca o coroniţă, ce te va face să arăţi mult mai tânără şi iţi va da un aer adolescentin.

Un alt stil pus în lumină de hayrstilişti, este acela de a-ţi împleti părul într-o coadă pe o parte, în genul lejer şi putin neglijent. Vei da o notă de romantism chipului tău si vei fi foarte feminină, mai ales dacă vei alege să îmbraci o rochie vaporoasă cu imprimeuri florale.

Doar dacă ai faţa potrivită este recomandabil să-ţi faci breton. Anul acesta este şi anul bretonului lung şi drept, care să-ţi acopere fruntea şi sprincenele. Însă trebuie sa ai fruntea inaltă, pometi inalti si un maxilar bine definit, care să se potrivească cu bretonul tău.

Dacă forma feţei este ovală, pomeţii sunt rotunzi iar maxilarul este îngust, recomandabil ar fi să nu-ţi faci breton, ci să-ţi ondulezi părul şi să-ţi laşi doar o urmă fină şi rebelă de breton.
Dacă forma feţei este în formă de inima, fruntea lată şi înaltă iar bărbia foarte ascuţită, atunci stiliştii recomandă să iţi filezi usor bretonul, astfel încât să nu-ţi acopere fruntea în întregime, ci să rămână spicuit pe frunte.

O atenţie deosebită, este acordată de către stilişti, părului mediu, punându-l într-o lumină pozitivă, cu această dimensiune putând crea o sumedenie de tunsori moderne, pentru toate femeile ce işi doresc să fie în trendul anului 2016. Pentru un păr mediu stilistii aleg tunsorile filate, însă doar cui îi vine bine. Această tunsoare se potriveşte cel mai bine unei feţe cu forma ovală. Atunci cu siguranţă vei arăta cool.

Această tunsoare, nu-ţi va lua mult timp pentru a te aranja, mai ales că nu este necesar să-ţi dai cu prea multe produse pentru păr, fiind de ajuns doar un ser pentru păr şi nimic mai mult. Dacă vrei să fii în ton cu moda, trebuie să ţii cont însă, şi de forma şi aspectele feţei, nu numai de trandul impus de stilişti.

legume colorate

Culoarea contează – usturoiul negru și cartoful mov

Întotdeauna când alegem un aliment ținem cont și de culoare, pentru a ne forma o părere despre tipul și vechimea acestuia. Ei bine, în ultimii ani, culoarea alimentelor a devenit un considerent comercial critic, fiindu-i acordată o deosebită importanță din partea producătorilor.
De obicei, foarte multe alimente sunt colorate ca să iasă din tipar și să ofere un aspect mai elegant mâncării. Desigur că estetica este o chestiune importanță în această privință, însă conștientizarea pericolelor la care se expun în special copiii în momentul consumului de coloranți alimentari, i-a determinat pe mulți consumatori să opteze pentru alimente netratate chimic.
Pentru a depăși această problemă de marketing, producătorii au apelat fie la colorarea alimentelor în mod natural, fie la cultivarea unor specii cu un aspect aparte. Astfel au devenit din ce în ce mai populare două produse: usturoiul negru și cartoful mov.
Usturoiul negru nu este altceva decât usturoi obișnuit care a căpătat această nuanță în urma unui proces de fermentație. Usturoiul conține zaharuri și aminoacizi care, supuși fermentării, produc melanoidine, substanță responsabilă pentru înnegrirea produsului. Pe parcursul a trei săptămâni, usturoiul este ținut în condiții de umiditate și căldură, determinându-l astfel să ”îmbătrânească”. Rezultatul este moale și dulce, putând fi consumat fie întreg, fie în prepararea unor feluri de mâncare.
Cartoful mov a existat pe piață dintotdeauna, doar că abia acum i-a crescut popularitatea, tocmai datorită accentului tot mai mare pus pe culoare. În afară de aceasta, cartoful mov nu este cu mult diferit față de cei obișnuiți: textura este doar puțin mai moale, iar coaja este ceva mai greu de dat jos. Responsabili pentru această culoare neobișnuită sunt niște pigmenți naturali, deci nu este nevoie de coloranți artificiali. Produsul nu are o aromă neobișnuită, ci este aproximativ aceeași pe care o întâlnim la aproape toate speciile.
Chiar dacă aceste alimente sunt cel mai adesea folosite în restaurantele pretețioase, fiind considerate un moft, ele nu au neapărat ceva ieșit din comun, în afară de culoare. Înfrumusețează prin aspect, conferă o notă exotică mâncării, însă nu se poate spune în nici un caz că impresionează prin gust.

beton amprentat empire paving

Scurtă prezentare Empire Paving – pavaje din beton

Empire Paving – pavaje din beton, beton amprentat și beton spălat

beton amprentatEmpire Paving este o firmă românească înființată acum aprox. 10 ani. Domeniul de activitate al firmei cuprinde serviciile din pavaje din beton, și anume, betonul amprentat, piatra spălată sau betonul spălat. Firma Empire Paving lucrează în toată jumătatea sudică a țării sau, în toată țara, în funcție de suprafața proiectului. Sediul social al firmei este localizat în București, Sector 4.

Scurtă descriere a produselor oferite.
#1. Beton amprentat sau pavajul din beton amprentat – este o pardoseală exterioară din beton decorativ, ideal pentru proiectele noi, dar și vechi. Betonul amprentat este probabil cel mai căutat tip de beton la ora actuală și este unul din cele mai rezistente, datorită materialelor folosite, dar și datorită tipului de beton aplicat șapei. Pavajul amprentat are o gamă variată de modele și culori care, folosite împreună pot crea un proiect unic, foarte estetic și foarte rezistent. Printre modelele folosite enumerăm: piatra continuă, piatra iregulară, lemn, parchet, piatra californiană, trotuarul clasic, trotuarul parizian, trotuarul napoleolian și altele.

#2. Betonul spalat sau piatra spălată este un alt tip de pavaj foarte răspândit în Europa. Piatra spălată are de asemenea o rezistență sporită, datorită tipului de beton folosit la șapă și, are de asemenea o gamă destul de variată de texturi. Modelul pietrei spălate poate fi ales de la stația de beton și presupune alegerea culorii și modelului pietrei ce intră în compoziția betonului propriu-zis. Această pardoseală este folosită atât pentru pavarea suprafețelor mari, cât și pentru suprafețele mici.

beton amprentat Betonul decorativ este o pardoseală ce poate schimba total atmosfera mediului în care este folosit. Acesta se îmbina perfect cu elementele din jur și, cu ajutorul lui puteți obține rezultatul așteptat. Acesta este folosit cu precădere pentru: terase, alei, intrări în curte sau garaj, piețe, alei pietonale, gradini, împrejurul piscinei si alte suprafețe.

Ce impact au de fapt jocurile video

Din ce în ce mai mulți tineri și chiar adulți sunt condamnați pentru jocurile video cu care își ocupă timpul liber. Este drept că acestea pot duce ușor la dependență, însă s-a demonstrat că atâta timp cât sunt practicate nu mai mult de două ore pe zi, acționează pozitiv asupra creierului.

Este binecunoscut faptul că au un mare impact asupra tinerilor în general, determinându-i chiar pe aceștia să își dezvolte personalitatea în concordanță cu tipurile de jocuri video alese. Dar acest lucru nu înseamnă neapărat ceva negativ. Dimpotrivă, caracterul unei persoane care petrece în medie 10 ore jucându-se poate fi modelat involuntar în așa fel încât memoria, capacitatea de concentrare și abilitățile de multitasking să fie îmbunătățite considerabil.

jocuri video Jocurile cele mai adesea criticate însă sunt cele cu caracter violent. Paradoxal, acestea nu doar că NU creează tulburări mentale așa cum se crede la scară largă, ci contribuie substanțial la îmbunătățirea anumitor aspecte ale creierului, în special a gradului de concentrare.

Dar de unde până unde concepția conform căreia aceste jocuri ar corupe creierul uman? Ei bine, există puțin adevăr și în ceastă afirmație. Zeci de studii realizate de cercetători din întreaga lume au ajuns la rezultatul că în special copiii ce obișnuiesc să se joace jocuri cu tentă violentă au o gândire mult mai agresivă față de ceilalți copii de vârsta lor și tind să dezvolte comportamente mai violente.

Cu toate acestea, chiar și jocurile video cu caracter violent sunt recomandate într-o anumită măsură, acestea contribuind gradual la aptitudinile indivizilor de a-și planifica timpul, resursele și sarcinile și în anumite cazuri, de a se orienta în spațiu.

Per ansamblu, jocurile video nu sunt altceva decât un set de exerciții pentru creier, de multe ori mai rapide și mai eficiente în dezvoltarea anumitor abilități intelectuale înalte.